Type at least 1 character to search
Back to top
Show-Off
/ Creative / Sportul, connecting people

Sportul, connecting people

Tot mergând zi de zi la sport, am avut ocazia să cunosc numeroase doamne și domnișoare. Unele erau constante, altele mai puțin. Eu mergeam zi de zi, la aceeași oră. Eu eram cea constantă iar una venea, alta pleca și tot așa. Până când am început să ne nimerim la un antrenament o gașcă de fete, peste câteva zile aceeași gașcă de fete, până când ne-am creat o mică comunitate. Iar acum, după ani buni de muncă împreună, nu mai putem una fără cealaltă. Spun asta pentru că mereu avem subiecte de discuție și abia așteptăm să ne strângem toate la sală să muncim dar să mai și povestim. Dar ce au aceste doamne, pentru că sunt niște doamne, așa de special? Suntem atât de diferite una de cealaltă.. de la vârstă, la ocupație, la tot. Dar avem câteva trăsături esențiale în comun: suntem femei, iubim sportul și suntem oameni faini! Ce înseamnă oameni faini? Înseamnă oameni care te încarcă cu energie pozitivă, care te fac să zâmbești indiferent de starea ta de spirit, oameni care te fac să te simți bine și care te apreciază pentru ceea ce ești și nu te judecă. Da, cam așa sunt fetele mele. Eu le numesc „The Gang” J


Și.. de la o activitate comună, adică mersul la sala de sport, am ajuns să facem o ieșire pe lună cu fetele. Ultima ieșire a fost la spa. Bineînțeles, în timpul zilei pentru că după masa este a copiilor iar seara a familiei. Dar, încercăm cum putem să găsim câte o portiță și să facem ceva și pentru noi.
Cum arată o ieșire cu aceste femei minunate? Ne punem la masă sau unde mergem, nu mai știm cum să povestim peste masă, pe sub masă, râdem, zâmbim iar când ne uităm la ceas ne dăm seama că au trecut câteva ore de când suntem acolo și trebuie să fugggiiimmm la treburile casei. Pe lângă buna dispoziție, de fiecare dată învățăm ceva nou. Sunt și mame de băieți printre ele așa că stau ca un ucenic și ascult poveștile lor, imaginându-mi ce mă așteaptă.. Dar nu toate discuțiile se rezumă la copii. Sunt atât de variate încât nu ne mai terminăm poveștile nici după „n” ieșiri.


Voi aveți astfel de prietene? Prietene care să vă inspire, pentru că pe mine ele mă inspiră, mai ales din moment ce am ajuns să scriu chiar un articol întreg despre asta. Dar mă simt ATÂT de norocoasă să fac parte din mica noastră comunitate, încât doresc tuturor mamelor, femeilor, să vă găsiți și voi al vostru „Gang” ca să schimbați păreri, să râdeți și să învățați una de la cealaltă.

Post a Comment

Comment

You don't have permission to register
X